Ce s-a aflat acum despre starea îndrăgitei Anca Pandrea, văduva regretatului Iurie Darie. Niște probleme de sănătate serioase îi dau bătăi de cap actriței. Mai mult, nu mai poate ieși din casă, iar apropiații ei sunt destul de îngrijorați.
În plină pandemie, Anca Pandrea trece prin momente delicate din pricina unor probleme de sănătate. A ajuns să iasă foarte rar din casă din această cauză.
Anunțul trist despre Anca Pandrea. Văduva regretatului Iurie Darie nu mai poate ieși din casă
Și asta după ce, în urmă cu câteva săptămâni, s-a luptat cu o gripă care încă o mai chinuie și în prezent pe văduva regretatului Iurie Darie.
“Eu am insuficiență pulmonară și nu am voie să ies din casă dacă este foarte frig afară sau dacă este foarte cald. Îmi face rău.
În urmă cu câteva săptămâni am răcit zdravăn, am făcut gripă, doar pentru că am mai ieșit și eu prin curte cu cățelul. Nu am fost cuminte. Nu mai ies deloc dacă este frig, stau în casă și mai vin prietenele în vizită, îmi mai aduc ce am nevoie, îmi fac cumpărăturile.
Dacă este mai călduț, ies puțin în curte. Sunt foarte atentă să nu mai răcesc pentru că nu am voie”, a mărturisit Anca Pandrea, într-un interviu pentru Ciao.
Cea mai mare dorință pe care o are Anca Pandrea: „Îmi doresc tare mult să ajung și eu”
Și chiar dacă încă nu poate ieși din casă, Anca Pandrea speră ca vremea să se mai încălzească. Fosta soție a lui Iurie Darie își dorește nespus de mult să ajungă la Teatrul Național București pentru a vedea un tablou pictat de un tânăr artist. Nu este vorba despre o pictură oarecare, ci una care o înfățișează pe ea și Iurie Darie, iubitul ei soț!
“Domnul Traian Tuckman a pictat un tablou absolut superb cu mine și cu Iura. Prietena mea, Ingrid, mi-a trimis poza cu el. Se află la Teatrul Național “I.L. Caragiale”, unde începând cu 18 ianuarie în Foaierul Media – aripa Intercontinental – are loc „Coregrafia Artistului”, expoziție de artă plastică cu scop caritabil. Expoziția vă rămâne deschisă până pe 10 februarie. Îmi doresc tare mult să ajung și eu să o văd, însă asta doar dacă se mai încălzește vremea”, a mai declarat Anca Pandrea, în interviul Ciao.