Ingrediente :10 flori de soc, 500 gr zahăr (se poate inlocui si cu miere), 5 litri de apă căldută, o bucătică de drojdie cat o alună, 2 lămai netratate , un borcan din sticlă de 5 litri
Mod de preparare: Se spală sub jet de apă floarile de soc si se asează in borcan. Se spală lămaile si se taie in felii subtiri care se asează peste florile de soc. Intr-o cratită se pune apa si zahărul si se incălzeste usor, amestecand pană ce zahărul se dizolvă. Apa nu trebuie să se infierbante, trebuie doar să fie căldută. Intr-o cească de cafea se pune drojdia cu un strop de zahăr si o lingurită de apă căldută. Se omogenizează bine si amestecul obtinut se toarnă in borcan peste florile de soc si se completează cu apa căldută.
Se acoperă gura borcanului cu un tifon dublu se leagă cu un elastic pentru bani si se lasă la loc cald, de preferat sa ajunga la borcan lumina soarelui si se lasă asa pentru 2-3 zile. Compozitia va fermenta si veti obtine un suc de soc sau socată delicioasa, pe care o filtrati, o puneti in sticle si o păstrati la frigider. Este ideală pentru zilele toride de vară.
Vă dorim poftă bună si spor la gătit!