Mai sunt doar câteva zile rămase din 2022 și deja putem spune că s-a deschis sezonul petrecerilor corporatiste de final de an. Nimic nu-i mai frumos după un an de muncă decât să te relaxezi, împreună cu colegii, la „super-party-ul” dat de firmă
Între cei care gândesc așa, și trei fete superbe, care au profitat de ocazie ca să facă parada modei. Însă alegerile făcute nu au fost tocmai …inspirate, după cum au remarcat mulți.
Ținute prea îndrăznețe
Petrecerea de sfârșit de an este momentul perfect pentru a fura privirile tuturor, dar unele opțiuni parcă sunt prea îndrăznețe, remarcă și Daily Star, care prezintă povestea a trei tinere ce s-au unduit prin fața colegilor și au sfârșit prin a fi apostrofate de șefi.
Katie, o blondă încântătoare, a ales o vestimentație revelatoare pentru petrecerea ei de Crăciun. La început, fără să dezvăluie întreaga ținută, ea s-a așezat pe un scaun și și-a arătat doar tocurile negre, în timp ce pe filmarea de pe TikTok este auzită spunând „Când șeful spune că rochia ta este nepotrivită pentru petrecerea de Crăciun…”.
Apoi, Katie s-a ridicat și le-a arătat urmăritorilor ei de pe social media rochia de petrecere. Decolteul era atât de mare „încât sânii aproape s-au revărsat din rochia minusculă”, după cum a remarcat Daily Star. „Dar voi arăta bine pe podeaua lui”, a glumit blonda.
Și Farron Clark s-a trezit criticată pentru cum s-a îmbrăcat la petrecerea firmei – un corset cu sâni și pantaloni croiți relaxați. Bustiera adunată cu volane avea o deschidere reglabilă, lăsându-i sânii cât mai descoperiți. Ea a completat ținuta cu un coc elegant și accesorii aurii. „Punct de vedere: te prezinți la cina de Crăciun îmbrăcat necorespunzător”, a scris Farron pe TikTok. Dacă pentru șefi a fost „îmbrăcată necorespunzător”, pentru tatăl ei, Farron arăta „frumos”.
Poate cea mai provocatoare rochie a îmbrăcat-o Kathy Drayton, după cum scrie Daily Star. Tânăra a postat un videoclip de la petrecere pe TikTok, iar prietenii și-au ridicat sprâncenele spre rochia foarte …revelatoare. Ieșind din mașină, Kathy s-a afișat încălțată cu pantofi cu toc de 12 cm și o rochie mini cu bretele și fără spate. Despicătura rochiei era până la talie, astfel că mulți au întrebat „dar restul ținutei unde este?”. Cineva chiar a comentat „nu este o rochie, este un șorț”.