Șeful Casei de Pensii din România, Daniel Baciu, a explicat cum se recalculează dosarele de pensie ale cetățenilor. Procesul este în derulare și s-a trecut deja de 2 milioane de dosare evaluate.
Peste 2 milioane de dosare de pensie au fost evaluate până în acest moment în România, într-un proces amplu care a debutat în 2021.
Șeful Casei de Pensii, anunț important privind pensiile românilor
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat modul în care sunt evaluate dosarele pentru recalcularea pensiilor, pentru care sunt foarte importante stagiul de cotizare și numărul de puncte realizat de beneficiar.
Oficialul a exemplificat, pas cu pas, și cum se calculează pensia, oferind exemplul unui cetățean care a activat timp de aproape 30 de ani în domeniul tricotajelor.
Din 2021 până în prezent, Casa Națională de Pensii a evaluat circa 2,3 milioane de dosare pentru recalcularea pensiilor.
Analizând situația, președintele instituției a punctat două chestiuni care se iau în vedere: stagiul de cotizare și numărul de puncte al beneficiarului.
”La nivel naţional am trecut de 2 milioane de dosare evaluate. Suntem în grafic, avem un ordin de ministru care spune că până la sfârșitul acestui an trebuie să încheiem evaluarea acestor dosare.
Urmărim două lucruri principale. Practic, trebuie să digitalizăm toate aceste dosare şi trebuie să picăm pe același punctaj pe care respectivul le-a avut când a ieşit la pensie”, spune Daniel Baciu, la Antena 3.
Cum se recalculează dosarele de pensie
Președintele Casei de Pensii a explicat, pe înțelesul tuturor, cum se calculează pensiile. Acesta a dat exemplu cazul unui bărbat care are un stagiu de 38 de ani o lună și 20 de zile și are un total de puncte de 23,81575.
”Ne uităm, în principal, la stagiul de cotizare realizat, care are două componente: stagii contributive şi stagii necotributive. Al doilea paramentu pe care îl urmărim este numărul total de puncte. Acest domn a realizat un stagiu 38 de ani o lună şi 20 de zile şi are un total de puncte 23,1875.
Este un stagiu de 22 de ani realizat în grupa a doua de muncă (n.r tricotaj) la care se adaugă un spor anual, astfel încât cu cei 5 ani de condiţii normale realizare ajunge la acest stagiu de 38 de ani.
În momentul de faţă el are un punctaj mediu de 0.8164 pe care îl înmulțim cu valoarea actuală a punctului de pensie care este de 1586 de lei şi veți obține pensia actuală în plată.
Pensiile se calculează pe contributivitate. Deci contează ce salarii a avut de-a lungul întregii activități.
Când se calculează acest punctaj mediu anual se face o medie a tuturor veniturilor”, a mai adăugat președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, la postul de știri citat.