O nouă escrocherie care se folosește de imaginea Poștei Române circulă pe internet. Aceasta te poate lăsa fără bani pe card în numai câteva minute, dacă nu ești atent.
Mesajele false te pot lăsa fără sume mari de bani aproape instant
Prin accesarea unui link din mesaj, utilizatorii riscă să pună datele şi parolele la dispoziția unor persoane necunoscute. Totul se desfășoară după un plan bin stabilit al escrocilor. Aceștia cer date personale prin intermediul unui mesaj fals, care însă pentru unele persoane pare cât se poate de real.
“Aveți un pachet care trebuie livrat. Confirmăm că la 02/12 nu am livrat comanda dvs. din următorul motiv: destinatarul absent. Dacă doriți, puteți programa comanda dvs. pentru a o primi pe 25/11. În oricare dintre următoarele sloturi de timp cu cost suplimentar (7,64 RON)Vreau să primesc comanda mea între orele 10:00 și 14:00. Vreau să primesc comanda mea între orele 14:00 și 18:00, Vreau să primesc comanda mea între orele 18:00 și 22:00. Fereastra de livrare poate fi selectată sau modificată până la 03/12 la 23:59”, arată un astfel de mesaj.
Dacă aţi primit astfel de email-uri ce par trimise de Poşta Română, nu trebuie să daţi click pentru că poate fi vorba de o escrocherie.
Infractorii încearcă să convingă că sunt mesaje reale, în aşa fel încât să fie dezvăluite date confidenţiale, cum ar fi datele cardului bancar. De aici până la a pierde banii din cont într-o facțiune de secundă nu mai este decât un pas.