Război în Ucraina, ziua 22. Bombardamentele rusești au terorizat marile orașe ucrainene. În Kiev, încă un bloc de locuințe a fost distrus, iar în sud, Mariupolul se transformă în ruine.
Miercuri seară a fost bombardat teatrul orașului, unde, potrivit autorităților locale, se adăposteau cel puțin o mie de oameni.
Rușii au în vizor și Odesa, dar nu pot ataca până nu trec de Nikolaev. Senatul Statelor Unite a votat covârșitor pentru a-l declara pe Vladimir Putin criminal de război.
Curtea Internațională de Justiție de la Haga cere Rusiei să oprească imediat războiul și a trimis o delegație în Ucraina, pentru a strânge dovezi despre crimele de război comise de ruși.
Pentru locuitorii din Kiev, a devenit o sinistră rutină să se trezească în bubuitul exploziilor. Zi după zi, rachetele ruseşti lovesc tot mai aproape de centrul capitalei. Până acum, spune Kievul, ruşii au lansat cel puţin 950 de rachete asupra oraşelor ucrainene.
Atacul din această dimineaţă a nimerit un bloc de 12 etaje, în care s-au declanşat mai multe incendii.
În acest timp, orașul-port Mariupol, de la Marea Azov, este schilodit de bombardamentele continue, fiind pe cale să se transforme într-un crater uriaș. Locuitorii asediaţi de peste două săptămâni sunt la capătul puterilor.
UPDATE 08:55 – Putin cere o “autopurificare” a Rusiei
Într-un discurs rostit peste noapte, președintele rus i-a luat la țintă pe rușii care nu susțin invazia din Ucraina.
Vladimir Putin a declarat că rușii “vor fi întotdeauna capabili să distingă adevărații patrioți de gunoaie și trădători și îi vor scuipa pur și simplu ca pe un țânțar care le-a intrat din greșeală în gură”.
Putin a acuzat Occidentul că folosește o “a cincea coloană” de ruși trădători pentru a crea tulburări civile, adăugând: ”Și există un singur scop, am vorbit deja despre el – distrugerea Rusiei”.
“Sunt convins că o astfel de autopurificare naturală și necesară a societății nu va face decât să întărească țara noastră”, a adăugat Putin, conform Sky News.
UPDATE 08:45 – În Merefa, armata rusă a distrus o școală și o casă de cultură
Forțele armate ale Federației Ruse au bombardat orașul Merefa din regiunea Harkov, la ora 03:30. Casele din apropiere au fost, de asemenea, avariate, potrivit Nexta.
UPDATE 08:39 – Armata rusă a pierdut 7.000 de soldați în trei săptămâni, anunță New York Times
Oficiali americani au declarat pentru New York Times că armata rusă a pierdut peste 7.000 de soldați în cele trei săptămâni de invazie a Ucrainei.
Oficialii au avertizat că cifra este inexactă și a fost compilată prin analiza presei, a cifrelor ucrainene, a cifrelor rusești, a imaginilor din satelit și prin parcurgerea imaginilor video ale tancurilor și trupelor rusești care au fost supuse focului.
Ucraina afirmă că 13.500 de membri ai personalului rus au fost uciși, în timp ce Rusia a estimat bilanțul la 498 de morți, potrivit Al Jazeera.
UPDATE 08:17 – Marea Britanie: Invazia rusă “a fost în mare parte blocată pe toate fronturile”
Cea mai recentă actualizare a Ministerului britanic al Apărării arată că forțele ruse au făcut “progrese minime” pe uscat, pe mare și în aer în ultimele zile.
Acestea “continuă să sufere pierderi grele”, iar invazia a “stagnat în mare parte pe toate fronturile”, a declarat Ministerul Apărării din Marea Britanie.
Între timp, acesta a descris apărarea ucraineană ca fiind “statornică și bine coordonată” și a afirmat că marea majoritate a teritoriului rămâne în mâinile ucrainenilor.
Acest lucru pare să fie în concordanță cu ceea ce am auzit de la experți și de la serviciile secrete americane în ultimele zile, cu rapoarte potrivit cărora Rusia se luptă cu resursele și moralul, notează BBC.
Președintele rus Vladimir Putin, care a reprimat orice disidență de la invazia Ucrainei, i-a atacat miercuri pe rușii pro-occidentali numindu-i “trădători naționali” într-un discurs televizat.
“Occidentul va încerca să se bazeze pe așa-numita coloană a cincea, pe trădătorii naționali, pe cei care câștigă bani aici, la noi, dar trăiesc acolo. Și mă refer la ‘trăiesc acolo’ nici măcar în sensul geografic al cuvântului, ci în funcție de gândurile lor, de conștiința lor sclavagistă”, a spus Putin.
Acești oameni “nu pot trăi fără stridii și fără libertatea de gen”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Termenul “coloana a cincea” se referă de obicei la simpatizanții inamicului și își are originea în timpul Războiului Civil spaniol.
Liderul rus, ale cărui forțe armate s-au împotmolit în Ucraina și a cărui țară se confruntă cu un dezastru economic din cauza sancțiunilor occidentale, a acuzat adesea influențele occidentale pentru ceea ce îi afectează țara, notează CNN.
UPDATE 07:35 – Cel puțin o persoană a murit după ce resturi de rachetă au lovit o clădire rezidențială din Kiev
Cel puțin o persoană a fost ucisă și trei rănite după ce resturile unei rachete doborâte au lovit o clădire rezidențială din capitala ucraineană, Kiev, a anunțat serviciul de urgență ucrainean, citată de BBC.
Turnul ar fi fost lovit joi dimineață la ora locală 5:02 (3:02 GMT) în cartierul Darnytskyi din capitală, înainte ca pompierii și personalul de salvare să fie trimiși la fața locului.
Oamenii au fost evacuați de la etajele 11 și mai sus, iar operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare pentru a demonta structurile și a căuta persoanele prinse sub dărâmături, a informat SES.
UPDATE 07:00 – Ministerul japonez al Apărării spune că a văzut 4 nave de război ruseşti, care ar putea duce trupe în Ucraina
Patru nave de război ruseşti au trecut, marţi şi miercuri, prin strâmtoarea Tsugaru din nord-estul Japoniei, transportând posibil trupe şi vehicule de luptă în Ucraina, a anunţat miercuri Ministerul Apărării al Japoniei, potrivit CNN, citată de News.ro.
”Ministerul Apărării al Japoniei va continua să monitorizeze cu mare atenţie situaţia şi mişcările armatei ruse”, a spus ministerul pe contul său oficial de Twitter.
UPDATE 06:30 – SUA au înfiinţat un grup de lucru internaţional pentru a vâna şi a pune mâna pe bunurile oligarhilor ruşi
SUA au înfiinţat un grup de lucru internaţional pentru a vâna şi a pune mâna pe bunurile elitelor şi oligarhilor ruşi, transmite BBC. Din acest grup fac parte Australia, Marea Britanie, Canada, Japonia, Germania, Franţa, Italia şi Comisia
Europeană, potrivit Departamentului de Trezorerie al SUA. Membrii grupului au primi o listă de 50 de persoane asupra cărora să-şi concentreze investigaţiile.
Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, şi procurorul general Merrick Garland, au avut miercuri prima întâlnire virtuală cu reprezentanţii tuturor ţărilor participante.
”Numai în ultimele trei săptămâni, informaţiile furnizate de forţele de ordine americane partenerilor străini au ajutat la reţinerea mai multor nave controlate de persoane şi entităţi sancţionate”, a spus Departamentul de Trezorerie al SUA, adăugând că navele confiscate valorează „sute de milioane de dolari”.
UPDATE 05:55 – Ministrul francez de externe avertizează Moscova împotriva utilizării armelor chimice
Franţa ar considera Rusia responsabilă pentru orice utilizare a armelor chimice sau bacteriologice în războiul din Ucraina, a declarat ministrul de externe Jean-Yves Le Drian pentru ziarul Le Parisien într-un interviu acordat miercuri, transmite Reuters.
“Dacă ar avea loc atacuri chimice sau bacteriologice în Ucraina, am şti cine ar fi singurul responsabil pentru ele. Ar fi Rusia”, a declarat Le Drian.
UPDATE 05:25 – Zelenski: Negocierile continuă. Priorităţile mele sunt clare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că va lupta în continuare pentru mai multă susţinere pentru Ucraina şi a menţionat că negocierile cu Rusia continuă, iar priorităţile sale sunt clare.
Mă voi adresa parlamentului Germaniei joi dimineaţă. Voi continua să lupt pentru o mai mare susţinere pentru Ucraina, pentru mai multă presiune pe Rusia.
Pentru pace, delegaţia Ucrainei vorbeşte cu delegaţia Rusiei. Şi vreau ca toţi cetăţenii noştri, cetăţeni ai Ucrainei, să mă asculte acum.
Negocierile continuă. Negocierile pentru binele Ucrainei.
Priorităţile mele la negocieri sunt absolut clare: sfârşitul războiului, garanţii de securitate, suveranitate, restaurarea integrităţii teritoriale, garanţii reale pentru ţara noastră, protecţie reală pentru ţara noastră.”, a spus Zelenski.
UPDATE 04:45 – Zelenski: Lumea trebuie să recunoască în mod oficial că Rusia a devenit un stat terorist
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că lumea trebuie să recunoască în mod oficial faptul că “Rusia a devenit un stat terorist”.
El a vorbit despre bombardamentele din ultima zi, soldate cu zece morţi la Cernigău, unde s-a tras asupra civililor care stăteau la coadă ca să ia pâine.
“Din nefericire, coridoarele umanitare nu au funcţionat miercuri, Armata rusă nu a încetat bombardamentele, nu a garantat siguranţa.
Suntem gata să scoatem oamenii şi să trimitem ajutor umanitar. Dar nu putem expune oamenii bombardamentelor pe şosea. Înţelegeţi-ne. Să îi expunem faptuli că pentru armata rusă nu există crimă de război pe care să nu o comită.
UPDATE 03:30 – Şeful administraţiei din Doneţk acuză după bombardarea teatrului la Mariupol: Este pur terorism
Pavlo Kirilenko, şeful administraţiei regionale Doneţk, a afirmat că ruşii au bombardat intenţionat locuri din Mariupol în care se aflau civili, el făcând referire la un teatru şi o piscină, relatează The Guardian.
“Această mizerie vrea să distrugă fizic Mariupol şi pe oamenii din Mariupol, care au devenit un simbol al rezistenţei. Astăzi, ei au lansat un atac aerian asupra unui teatru şi a piscinei Neptune.
Sute de locuitori din Mariupol se refugiau în teatru. Nu se ştie cum sunt ei acum, pentru că intrarea în adăpost este blocată de moloz. Ruşii deja încep să mintă că era sediul batalionului Azov. Ei ştiu bine că acolo erau civili.
Erau doar civili şi la Neptune. Acum sub dărâmături sunt femei însărcinate şi femei cu copii. Acesta este pur terorism”, a notat Kirilenko într-un mesaj postat pe Telegram.
UPDATE 02:50 – Centrala nucleară de la Zaporojie a pierdut conexiunea la cea de-a treia linie electrică
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) anunţă, miercuri seară, că centrala nucleară de la Zaporojie a pierdut conexiunea la cea de-a treia linie electrică, în condiţii care nu au fost încă stabilite.
”Ucraina a informat astăzi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) că centrala nucleară Zaporojie şi-a pierdut conexiunea la o a treia linie electrică, dar că alte două au rămas disponibile şi nu există nicio problemă de siguranţă”, a declarat directorul general Rafael Grossi, citat într-un comunicat de presă.
UPDATE 01:50 – Teatrului Dramatic din Mariupol, bombardat de ruși, era semnalizat ca adăpost pentru „Copii
Imagini din satelit arată că în fața și în spatele Teatrului Dramatic din Mariupol, care a fost bombardat miercuri, scria cu litere mari, pe sol, „copii”, potrivit Sky News.
UPDATE 01:35 – Occidentalii cer o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU
Marea Britanie, SUA, Albania, Franţa, Norvegia şi Irlanda au cerut ca joi după-amiază să aibă loc o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, din cauza deteriorării situaţiei umanitare din Ucraina, informează Le Figaro, citând surse diplomatice.
“Rusia comite crime de război şi ţinteşte civili”, a notat pe Twitter misiunea diplomatică britanică la ONU. “Războiul ilegal al Rusiei în Ucraina este un pericol pentru noi toţi”, a precizat misiunea britanică.
UPDATE 00:45 – Primarul din Melitopol a fost eliberat la schimb cu nouă soldaţi ruşi
Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, răpit la 11 martie de forţele ruse, a fost eliberat la schimb cu nouă soldaţi ruşi capturaţi de ucraineni, a anunţat Daria Zarivna, consilieră a şefului de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform.
“Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a fost eliberat din captivitate. Timp de mai mult de cinci zile, răpitorii l-au ţinut pe primar, forţându-l să coopereze, însă Fedorov nu a cedat. Rusia a primit la schimb nouă dintre soldaţii săi captivi născuţi în 2002-2003. De fapt sunt copii”, a spus Zarivna.
UPDATE 00:25 – Zelenski anunţă că încă un general rus a fost ucis în Ucraina
UPDATE 00:10 – Kremlinul califică drept ″inacceptabile şi de neiertat″ cuvintele lui Biden despre Putin
Cuvintele preşedintelui american, Joe Biden, care l-a numit miercuri pe liderul rus Vladimir Putin “criminal de război”, reprezintă o retorică inacceptabilă şi de neiertat, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, citat de TASS.
“Considerăm că o astfel de retorică din partea unui şef de stat, ale cărui bombe au ucis sute de mii de oameni în întreaga lume, este inacceptabilă şi de neiertat”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
″Este un criminal de război″, a spus Biden anterior, referindu-se la Putin, ca răspuns la întrebarea unei jurnaliste.
La scurt timp după această declaraţie, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a precizat că, deocamdată, Departamentul de Stat nu a făcut o declaraţie
oficială prin care să acuze Rusia de comiterea de crime de război şi că examinarea ″legală″ a problemei “este încă în curs de desfăşurare” la sediul diplomaţiei americane.